Cu toate că sună ca o ficțiune, chit că CIA a negat mereu, experimentul pentru controlul minții MKUltra a fost cât se poate de real. Pentru mai mult de zece ani, la apogeul Războiului Rece, cercetătorii CIA au abuzat subiecți neajutorați într-unul dintre cele mai tulburătoare experimente din istorie. Convinsă că URSS a dezvoltat capacități de control a minții umane, CIA a încercat același lucru prin MKUltra început în 1953. Ce a urmat a fost un program intensiv întreprins in peste 80 de instituții, universități și spitale din întreaga țară. Fiecare instituție a participat la experimente de tortură, inclusiv cu electroșocuri, abuz verbal și sexual, inoculări masive de LSD. Ceea ce a fost cu adevărat rău e că experimentele au lăsat pe unii dintre subiecți cu vătămări psihice permanente. CIA a condus experimentele în secret total, dându-i diverse nume de cod. Când s-au sfârșit în anii 1970, multe dintre înregistrări fiind distruse la ordinul directorului agenției însuși, o mică parte dintre ele au fost găsite intacte. Aceste documente și câteva investigații guvernamentale au reușit să facă lumină asupra proiectului. Astăzi publicul are acces la circa 20,000 de documente cu privire la el. Și totuși, ele oferă doar o mică fereastră asupra întâmplărilor din programul cel mai atroce al guvernului american.
Pe măsură ce Războiul Rece escalada la începutul anilor ‘50, comunitatea serviciilor secrete americane devenea obsedată de avansul tehnologic al Uniunii Sovietice. Guvernul american credea că deja erau în spatele URSS în privința tehnicilor de interogare. Rapoarte din timpul războiului din Coreea (dovedite mai târziu eronate) sugerau că forțele militare sovietice și nord-coreene dezvoltaseră capabilității de control al minții, iar Statele Unite nu le puteau lăsa în avantaj.
Pe 13 aprilie 1953 directorul Agenției Centrale de Informații Allen Dulles dădea startul proiectului MKUltra. Conducerea programului a fost rapid preluată de chimiști și de expertul în otrăvuri Sidney Gottlieb, cunoscut în cercurile interioare sub porecla “Vrăjitorul Negru”. Unul dintre scopurile originare ale lui Gottlieb a fost să creeze un ser al adevărului ce putea fi utilizat împotriva spionilor sovietici și a prizonierilor de război în favoarea obținerii de informații. Deloc surprinzător, conceperea unui astfel de ser s-a dovedit dificilă. În loc de asta, cercetătorii credeau că un soi de control al minții poate fi obținut prin punerea subiecților într-o stare avansată de alterare a conștienței, în mod normal cu ajutorul unor experimente sălbatice cu droguri experimentale.
Ziaristul Stephen Kinzer spune că Gottlieb avea convingerea că pentru a controla mintea ea trebuia inițial golită. “Trebuia găsită o cale de înlocuire a minții” spune Kinzer. “Nu au mers prea departe în privința minții nr.2, dar au făcut multă treaba în privința minții nr.1”. În cuvintele lui Gottlieb experimentul MKUltra voia să vadă cum drogurile puteau “să crească abilitățile cuiva să facă față privațiunilor, torturii și constrângerilor”, la fel de bine să “producă amnezie, șoc și confuzie”.
Un document declasificat ce datează din 1955 spune că MKUltra dorea să cerceteze “materiale care cauzează maturizarea mentală rapidă sau înceată a victimelor” și “substanțe care să promoveze gândire ilogică și impulsivitate până în punctul în care subiectul să fie discreditat în public”.
De la început proiectul MKUltra a fost pus la cale în mare secret, în parte pentru că CIA era conștientă de tehnicile dubioase moral practicate. Cele 162 de experimente ale programului s-au desfășurat în diverse locuri din țară: colegii, închisori și spitale. În total, 185 de cercetători au fost implicați, mulți dintre ei neavând habar că lucrează în slujba CIA. În toate aceste locuri, experimentul primar consta în administrarea unei mari cantități de substanțe ce afectau mintea în scopul ștergerii ei în felul dorit de Gottlieb. Subiecții erau inoculați cu LSD, opioide, THC și super halucinogenul sintetic creat de guvern BZ, precum și substanțe accesibile ca alcoolul. Cercetătorii administrau uneori simultan două droguri cu efecte opuse (barbiturice și amfetamină de exemplu) și observau reacția subiecților, sau dând subiecților aflați sub influența alcoolului o doză de LSD. Cercetătorii foloseau totodată hipnoza, adesea pentru a crea teamă subiectului ce putea fi ulterior exploatată informațional. Au investigat efectele hipnozei cu teste poligraf și implicațiile asupra pierderii de memorie. Participanții erau de asemenea supuși experimentelor de terapie prin electroșocuri, stimulări auditive și droguri paralizante.
Între timp, cercetătorul Donald Cameron (primul președinte al Asociației Internaționale de Psihiatrie) droga pacienți și punea repetat înregistrări cu sunete pe perioade îndelungate, în vreme ce ei se aflau în stare comatoasă, cu speranta că va vindeca schizofrenia prin ștergerea memoriei înainte de a “reprograma” mintea subiectului. În realitate, aceste teste lăsau subiecții în stare vegetativă pentru luni de zile, suferind pentru totdeauna de incontinență și amnezie.
John C. Lilly, cercetător al comportamentului animalelor a fost de asemenea implicat în experimente. Pentru cercetările lui în comunicarea dintre om și delfini a creat primul rezervor fără senzori de deprivare. Oamenii de știintă MKUltra au folosit rezervorul pentru crearea unui mediu lipsit de stimuli exteriori ca să experimenteze “călătoria” subiecților drogati cu LSD. Cu asemenea mijloace la dispoziție, proiectul a avut succes în sfărâmarea minții umane, dar cu costuri enorme pentru subiecții inocenți.
Datorită naturii secrete a programului, mulți dintre subiecții testului nu au fost atenționați cu privire la experimente. Gottlieb a admis că echipa lui a țintit oameni ce nu puteau riposta. Printre ei deținuți dependenți de droguri, prostituate, bolnavi mintal și bolnavi în stare terminală. Unii dintre subiecți erau voluntari sau studenți plătiți. Alții erau dependenți și au fost mituiți cu promisiunea furnizării de droguri. Cu toate că multe dintre înregistrările experimentului MKUltra au fost distruse, există câțiva subiecți notabili: scriitorul Ken Kesey, autorul celebrului roman “Zbor deasupra unui cuib de cuci”; Robert Hunter, autorul versurilor formației Grateful Dead; James “Whitey” Bulger, celebrul gangster din Boston.
Unii participanți au fost vocali public în privința implicării în experiment. Kesey spre exemplu era student la Stanford și a fost ținut sub observație în vreme ce lua LSD și alte droguri. Conform spuselor lui experimentul a fost unul pozitiv, devreme ce a promovat public drogul. Celebrul lui roman a fost în parte inspirat de această experiență. Alți participanți nu au avut deloc astfel de experiențe pozitive.
Un număr niciodată dezvăluit de participanți MKUltra au fost supuși unor abuzuri înfiorătoare în numele științei. Într-un experiment, unui participant – bolnav mintal din Kentucky, i s-a dat LSD în fiecare zi timp de 174 de zile. Whitey Bulger spune că era îmbibat cu LSD, monitorizat de un medic și întrebat repetat dacă a ucis vreodată pe cineva. Mai târziu a sugerat că activitatea sa infracțională fusese cauzată de participarea în experimentul MKUltra.
Celebrul terorist Ted Kaczynski mai cunoscut sub numele de “Unabomber” se pare că a fost și el subiect al experimentului la Harvard la începutul anilor 1960.
Un alt participant suspectat, dar nedovedit că a participat la MKUltra a fost infamul Charles Manson, condamnat pentru că a ordonat un șir de crime în LA în 1969 care au șocat țara.
Subiecții experimentului nu au fost doar civili ci și unii dintre ofițerii operativi CIA. Gottlieb susținea că dorește să observe efectele LSD în condiții “normale”, așa că a ordonat administrarea drogului oficialilor CIA fără ca ei să fie atenționați.
Experimentul a continuat peste un deceniu, chiar și după ce un ofițer al armatei pe nume Frank Olson a început sa sufere de depresie indusă de droguri și s-a aruncat de la etajul 13 al unui hotel din New York în anul 1953.
Pentru supraviețuitori urmările experimentului au inclus depresii, amnezii anterograde și retrograde, paralizie, confuzie, dezorientare, durere, insomnie, comportament schizofrenic. Efectele pe termen lung nu au fost tratate sau raportate autorităților.
La începutul lui 1973 în plin scandal Watergate, directorul CIA Richard Helms a ordonat ca dosarele MKUltra să fie distruse. Se temea că toate agențiile guvernamentale vor fi investigate și nu dorea să riște vreo scurgere de informații în privința unui subiect atât de sensibil. Dar în 1975, președintele Gerald Ford a demarat o investigație asupra activităților CIA, sperând să elimine aura conspirativă ce plana asupra organizației. S-au înființat două comitete de investigare: Comitetul Church din Congres și Comisia Rockefeller.
Investigația a arătat că Helms a distrus majoritatea dosarelor ce priveau MKUltra, dar în același an o colecție de 8000 de documente au fost descoperite în înregistrările financiare și făcute publice în 1977 in baza Actului Libertății de Informare. Senatul a lansat o serie de audieri cu privire la moralitatea experimentului. Supraviețuitorii au dat în judecată CIA și guvernul federal. În 1992, 77 dintre participanții supraviețuitori MKUltra au fost despagubiti, în vreme ce multor altora le-au fost refuzate pentru că le era foarte greu dacă nu imposibil să demonstreze că un experiment secret le-a deteriorat starea mintală.
În 2018 familiile unui grup de foști pacienți au dat în judecată guvernul Canadei pentru experimentele pe care doctorul Cameron le făcuse pe apropiații lor în anii ‘60.
Numeroase show-uri de televiziune și filme precum “The Men Who Stare at Goats”, seriile “Jason Bourne” sau “Stranger Things” au fost inspirate de proiectul MKUltra.
Guvernul nu a negat niciodată că experimentul a existat, dar mult din ceea ce s-a întâmplat rămâne un mister. Este și motivul pentru care subiectul e adus în discuție cel mai mult de adepții teoriei conspirației. CIA asigura cu fermitate că experimentul s-a sfarsit în 1963. Dar datorită distrugerii dovezilor, a secretului ce încă plutește cu privire la experiment și variatele lui denumiri codificate, adepții teoriei conspirației nu sunt siguri de asta. Unii cred că experimente de acest gen încă au loc. Desigur că nu există nicio dovada în acest sens și mai cu seama nicio cale de a afla adevărul.
(Adaptare allthatsinteresting.com)
