Pentru cei ce nu o cunoșteau pe Belle Gunness ea arăta ca o văduvă singuratică ce trăia în Vestul Mijlociu american spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. În realitate, Gunness a fost o ucigașă în serie cu cel puțin 14 oameni asasinați cu sânge rece. Unii estimează că ar fi omorât mai mult de 40.

Gunness pusese la cale un adevărat carusel sângeros. După ce i-a ucis pe cei doi soți oficiali, femeia norvegiano-americană posta anunțuri la mica publicitate căutând barbați interesați de o viață bună la ferma ei. Mulți oameni cu origini norvegiene s-au înghesuit la proprietate cu speranța unei existențe tihnite într-o afacere solidă. Femeia posta totodată anunțuri în rubricile dedicate găsirii de iubiți ca să atragă candidați înstăriți. La ultima victimă ea a scris: “Inima mea bate sălbatic pentru tine, dragă Andrew, te iubesc! Pregătește-te să stai pentru totdeauna”. Și el a venit. La scurt timp după sosire, Gunness l-a omorat și i-a îngropat corpul dezmembrat în țarcul porcilor alături de alte cadavre. Cu toate că ferma a ars în aprilie 1908, aparent cu ea înăuntru, unii cred că Gunness a fugit, poate ca să ucidă din nou.

Belle Gunness s-a născut sub numele de Brynhild Paulsdatter Sorset pe 11 noiembrie 1859 în Selbon, Norvegia. Se cunosc puține lucruri despre ea în copilărie. Dintr-un motiv sau altul, Gunness decide să emigreze în Chicago în 1891. Aici ea își întâlnește prima victimă cunoscută, soțul ei, Mads Anton Soresson cu care se mărită în 1894. Căsătoria lor pare lovită de tragedie. Gunness și Sorensson deschid un magazin de dulciuri, distrus curând de un incendiu. Au împreună patru copii, dar doi mor din cauza colitei acute. În 1900 casa le arde. La fel ca în cazul magazinului de dulciuri, Gunness și Sorensson reușesc să încaseze asigurarea. Apoi, pe 30 iulie 1900 tragedia lovește din nou. Sorensson moare în urma unei hemoragii cerebrale. Curios e că data respectivă reprezenta ultima zi a poliței de asigurare de viață a bărbatului, dar și prima zi a noii polițe. Văduva Gunness încasează astfel ambele polițe – 150 de mii de dolari în zilele noastre, sumă ce putea fi ridicată doar în acea zi.

Nimeni la vremea aceea nu gândea altfel decât ca fiind o tragică coincidență. Văduva pretindea că Sorensson a venit acasă acuzând dureri de cap iar ea l-a tratat cu chinină. Următorul lucru pe care și-l amintea e că soțul ei murise.

Gunness părăsește orașul Chicago împreună cu fiicele Myrtle și Lucy dar și cu fata luată în plasament pe nume Jennie Olsen. Având bani, Gunnes cumpără o fermă de 48 de acri (~ 20 ha) în La Porte, Indiana. Aici își începe carnagiul. Vecinii o descriu pe femeia voinică de aproape 100 kg ca pe o persoană aspră și incredibil de puternică. Un bărbat care a ajutat-o la fermă susținea că o văzuse când a ridicat singură un pian greu de 120 de kilograme. “Îmi place muzica acasă” ar fi zis ea.

În scurt timp văduva nu mai e văduva. În aprilie 1902 se mărită cu Peter Gunness. Straniu, tragedia pare că revine în familia Gunness. Fiica dintr-o căsătorie anterioara a lui Peter moare. Apoi moare și Peter. Aparent el este victima unei grinde care i-a căzut pe cap de pe un raft. Legistul a descris întamplarea cam ciudată, dar totuși a aprobat certificatul de deces. Gunness și-a șters lacrimile și a încasat asigurarea de viață a soțului. O singură persoană și-a dat seama de obiceiul sinistru al femeii: fiica adoptiva Jennie Olsen. “Mama l-a ucis pe tata. L-a lovit cu un satâr și a murit” spunea ea la școală. Curând după asta Olsen a dispărut. Gunness a spus inițial că a trimis-o la școală în California. Doi ani mai tarziu corpul fetei a fost descoperit îngropat în cotețul porcilor. Poate că Belle avea nevoie de bani; sau poate că dezvoltase gustul pentru crimă.

Dubla văduvă începe să publice anunțuri în ziarele de limbă norvegiană ca să-și găsească companie. Într-unul scrie: “Văduvă posesoare de fermă mare într-unul dintre districtele bune din ținutul La Porte, Indiana, dorește să cunoască un gentleman la fel de onorabil, cu perspectivă. Fără răspunsuri prin poștă, ci prin vizită personală”. Conform lui Harold Schechter – scriitor despre crime reale, Gunness știa perfect cum să-și atragă victimele. Asemenea multor psihopați era foarte abilă în identificarea victimelor potențiale afirmă scriitorul. Erau doar norvegieni singuratici, unii rupți complet de familie. Gunness îi amăgea cu promisiuni de genul “bucătărie norvegiana”; le zugrăvise un portret seducator al vieții idilice pe care aveau s-o ducă împreună. Oamenii veneau cu mii de dolari asupra lor și apoi dispăreau.

Un tip nu lipsit de noroc pe nume George Anderson a reușit să supraviețuiască întâlnirii. Anderson a sosit la ferma lui Gunness din Missouri cu bani și cu speranțe. Dar într-o noapte s-a trezit terifiat de privirea lui Gunness ce-l scruta în timp ce dormea. Anderson a fost atât de înfricoșat de expresia vorace a femeii încât a părăsit ferma imediat.
Între timp vecinii au observat că Gunness a început să petreacă mult timp noaptea la cotețul porcilor. Ea cheltuia deasemenea mulți bani pe lemne de foc. Bărbații se iveau rând pe rând la ferma ei, dar dispăreau fără urmă.
“Doamna Gunness primea vizitatori tot timpul” spunea unul dintre muncitori pentru ziarul New York Tribune. Un individ diferit sosea aproape săptămânal ca să stea în casă. Îl prezenta ca pe un văr din Kansas, Dakota de Sud, Wisconsin sau din Chicago. Era permanent atentă ca copiii ei să stea departe de “verișori”.
În 1906 Belle Gunness a intrat în contact cu ultima victimă. Andrew Helgelien a găsit-o în ziarul de limba norvegiană “Minneapolis Tidende”. Înainte de asta Gunness și Helgelien schimbaseră scrisori romantice. “Voi fi atât de fericită odată ce vei sosi aici! Inima mea bate să-mi rupă pieptul pentru tine Andrew, te iubesc! Vino să stai pentru totdeauna” scria Gunness într-o scrisoare. Asemenea altor victime înaintea lui, Helgelien decide să dea o șansă dragostei. Se mută în La Porte pe 3 ianuarie 1908. Tot atunci dispare.

Cădera lui Belle Gunness
Până la acel moment Gunness a avut abilitatea să scape de suspiciunile ce planau asupra ei. Dar după ce Andrew Helgelien n-a mai răspuns la scrisori, fratele lui Asle s-a îngrijorat și a pornit să investigheze. Gunness deviază discuția epistolara purtată cu el. “Vrei să spui că dorești să afli unde se găsește fratele tău. Ei află că asta aș vrea să știu și eu, dar e imposibil de aflat un răspuns”. Ea sugerează că Andrew a plecat la Chicago sau mai mult, înapoi în Norvegia. Asle Helgelien nu cade în cursă. În aceeași perioada Gunness avea probleme cu un angajat de la fermă pe nume Ray Lamphere. El începuse să aibă sentimente pentru Gunness, trimițând toți bărbații care apăreau la ușa ei. Aparent, cei doi aveau o relație, dar Lamphere a devenit gelos după sosirea lui Helgelien.

Pe 27 aprilie 1908 Belle Gunness a mers la un avocat în La Porte căruia i s-a plâns că a concediat un muncitor înnebunit de gelozie. Gunness pretindea că are totodată nevoie de un testament pentru că Lamphere a amenințat-o cu moartea. “Acest om mă va omorî. Simt că într-o noapte îmi va da foc la casă” îi spune avocatului. După ce părăsește cabinetul de avocatură merge să cumpere jucării pentru copii și două galoane de kerosen. În acea noapte cineva a dat foc casei de la fermă.

Autoritățile au descoperit trupurile celor trei copii ai lui Gunness în molozul carbonizat din beciul casei. Au găsit și corpul unei femei decapitate despre care au crezut inițial că ar aparține lui Gunness. Lamphere a fost repede acuzat de crimă și incendiere iar poliția a început să caute la fermă capul femeii despre care bănuiau că ar aparține lui Gunness.

Între timp Asle Helgelien era la curent cu știrile despre incendiu. S-a arătat la fața locului cu speranța că-și va găsi fratele. A asistat chiar poliția când căuta prin cenușă, dar nu a fost mulțumit de rezultat. “L-am întrebat pe un angajat de la fermă dacă știe de vreo groapă săpată prin primăvară” povestește el. De fapt muncitorul chiar făcuse asta. Gunness îi ceruse să acopere o duzină de gropi în care el presupunea că se afla gunoi. Sperând să găsească o legătură cu dispariția fratelui său, Asle Helgeland și muncitorul au început săpăturile în țarcul porcilor. Îngroziți au găsit capul, mâinile și picioarele lui Andrew. Săpând mai mult au făcut alte descoperiri macabre. În decurs de două zile poliția a găsit 11 saci de iută groasă care conțineau “brațe umane și oase învelite în carne moale ca jeleul”. Nu au putut fi identificate toate corpurile. Dar au putut s-o identifice pe Jennie Olsen. A devenit clar că Gunness era în spatele acestor crime atroce.

Misterul morții lui Belle Gunness
Știrea despre descoperirile macabre s-a împrăștiat în toată țara. Ziarele au zugrăvit-o pe Gunness ca “Văduva Neagră”, “Clopotul Infernului” sau “Dama din castelul morții”. Reporterii au descris ferma ca pe una a ororilor sau o grădină a morții. Curioși s-au îngrămădit în La Porte devenit atracție turistica în așa fel încât mergea foarte bine comerțul cu dulciuri, popcorn, înghețată sau chiar “Tocana Gunness”. Între timp autoritățile încercau să afle misterul trupului găsit fără cap. Chiar și testul ADN făcut la zeci de ani după evenimente în urma analizării salivei pe care Gunness o lăsase pe plicurile poștale nu a putut să ofere un răspuns definitiv.

În final Ray Lamphere a fost trimis în judecată pentru incendiere, nu și pentru crimă. “Nu am știut nimic despre casa crimei. Da, am lucrat pentru doamna Gunness într-o vreme, dar nu am văzut-o ucigând pe nimeni și habar nu am avut că a omorât pe cineva” susținea el. Pe patul de moarte însă Lamphere și-a schimbat poziția. El i-a mărturisit colegului de celulă că împreună cu Gunness a omorât 42 de bărbați: “Îi droga, îi lovea în cap, îi ciopârțea și îi punea în saci. Eu îi îngropam” a mărturisit Lamphere.
Lamphere a murit în închisoare pentru că a incendiat ferma. Dar chiar a făcut asta? A murit Gunness cu adevărat în incendiu? Câțiva ani după presupusa moarte a femeii, zvonurile afirmau că și-a înscenat propria moarte ca să scape nepedepsită; or poate a scăpat pentru că voia să ucidă în continuare.

În 1931 o femeie pe nume Esther Carlson a fost arestată în Los Angeles pentru otrăvirea unui american de origine norvegiană în încercarea de a-l jefui. Femeia a murit de tuberculoza în vreme ce-și aștepta procesul. Mulți însă nu au putut să nu observe asemănarea izbitoare cu Gunness a femeii care avea asupra ei o fotografie cu copii ce semănau mult cu copiii lui Gunness.
Nu se știe unde și când Gunness a murit de fapt.

(Adaptare dupa allthatsinteresting.com)