Jocul calamarului

Serialul de succes planetar “Squid game” (jocul calamarului) difuzat de Netflix readuce în atenție vechea dilemă: omul e bun sau e rău? Pentru că binele trece primul linia de sosire, se poate spune că în esență omul e o ființă bună.

Mi-a rămas în memorie conturarea personajelor. În fond, filmul e o dramă mângâiată pe alocuri de consistente porțiuni sentimentale. Pentru cei puțin familiarizați cu filmele asiatice e o lecție. Poate că-i considerau străini întrutotul de noi. Filmul dovedește că temele existenței umane sunt universale. Dar și instinctele la fel. Frica, foamea, egoismul, invidia, lăcomia sunt abordate cu un efort ce tinde spre perfecțiune.

(sursa foto: wikipedia.org)

În cronicile pe care le-am citit e subliniată latura violentă (excesivă după unii) și de aici succesul enorm. Filmul nu e atât de violent și în plus, altfel ca la unele producții mult miruite, nu există violență gratuită.

Povestea Squid Game e simplă. Câteva sute de ratați participă de bună voie la un concurs de supraviețuire pe viață și pe moarte. Concursul e alcătuit din jocuri ale copilăriei, doar că eliminarea din el se face cu glonțul. În momentul scoaterii din cursă, banii lui se adaugă potului și tot așa. La sfârșit există un singur câștigător ce urmează să încaseze premiul cel mare în valoare de aproape 40 de milioane de dolari.

Squid Game e o dramă psihologică de anvergură. E genul rar ce te ține în priză, mai mult ridică tensiunea cu fiecare episod. E asemenea unui joc de șah, doar că pionii sunt de unică folosință. Câte astfel de filme ați văzut în ultimii ani? Presiunea psihică pusă pe jucători reușește să treacă dincoace de ecran, cu mult mai mult ca scenele de violență. Și întocmai ca la concursurile pe care le urmărești, îți alegi din instinct un jucător ce îți pipăie suflet.

Aici mi se pare marea reușită a filmului sud-coreean: evidențierea psihologică magistrală a fiecăruia dintre protagoniști, adică bărbatul/femeia cu înaltă moralitate, omul nu neaparat nemernic dar predispus să-și șunteze conștiința ca să-și atingă scopul, ticălosul psihopat, înțeleptul echilibrat. Unul dintre ei va ieși victorios. Filmul ne spune că omul bun e acela. Doar că în viață rar se întâmplă astfel.

De aici întrebarea fundamentală ridicată de Squid Game: poți să rămâi curat sufletește atunci când pare a fi nevoie să faci orice compromis pentru a supraviețui?

Serialul se putea încheia definitiv după ultimul episod (poate greșesc și nu va exista o serie ulterioară). Finalul oferă șansa unei continuări. S-ar putea ca în lumea reală producătorii să pună preț mai mare pe globul uriaș plin cu bani din film și mai puțin pe virtute. Rămâne de văzut.